Împlinire

Deseori căutăm la ceilalţi ceea ce nu găsim în noi şi este normal pentru că doar aşa găsim felia care întregeşte pâinea sau „ peticul care întregeşte sacul”. Însă după ce am descoperit felia lipsă este bine să încercăm s-o regăsim şi în interiorul nostru ca să nu devenim obsedaţi de felia altuia. Odată ce le-am aşezat la locul lor, iubim detaşat, iubim necondiţionat, nu ne mai trebuie felia celuilalt ca să devenim obsedaţi de ea şi odată cu asta dispare posesivitatea, lăsăm celuilalt libertatea de a-şi găsi şi el feliile lipsă. Iată cum pâinea vieţii ne învaţă să fim întregi şi nu felii, trupul nostru să rămână întreg slujind cu credinţă sufletul care-l animă şi-i dă viaţă. „ Ale tale dintru ale tale” , toate ne sunt date, pe toate trebuie doar să le primim şi să le aşezăm cu ajutorul raţiunii, piesă cu piesă precum un joc de puzzle, completând întregul. Iată de ce suntem incompleţi, pentru a ne completa, iată de ce suntem uneori singuri, tocmai pentru a-i descoperi pe ceilalţi şi a completa piesa lipsă din jocul de puzzle. Când am făcut asta, l-am aflat pe Dumnezeu, care m-a ajutat să ard trecutul şi să concep împreună cu El viitorul trăind azi şi aici. A arde trecutul nu înseamnă a-l uita ci dimpotrivă, a culege învăţăturile generate de el în procesul cunoaşterii. A arde trecutul înseamnă a extrage perlele din straturile multiple ce le acoperă, dându-le deoparte, bucurându-ne de fiecare dată de propria descoperire, de propria perlă, pe care Creatorul ne-a învăţat cum s-o decojim spre a ne îmbălsăma cu ea întregindu-ne spiritul. Completat, jocul de puzzle ne redă imaginea propriei vieţi ca un tot, reîntregeşte spiritul ciuntit de vremelnice încercări.