vineri, 30 iulie 2010

Cetatea Regilor

Am urcat la Sarmizegetusa Regia într-o zi de sâmbătă. Încă de dimineaţă soarele a fost mai scump la vedere decât în zilele de dinainte, iar norii adunaţi nu prevesteau o primire prea veselă în " cetatea regilor". Atmosfera uşor încărcată pare a se destinde când se aude o voce: "...dacă eu vreau să nu mă ploaie, nu mă ploaie..." rosteşte răspicat nea' Vasile. Captivaţi de mesajul transmis nici n-am observat că în timp ce ploaia şiroia pe pelerinele celor ce-l ascultam, picăturile dense nici că-l atingeau pe nea' Vasile şi tot timpul cât ne-a vorbit despre strămoşii noştri daci, ploaia nu l-a atins. Şi vorbea cu tâlc, tare mândru de originea sa răspunzând când şi când întrebărilor din partea celor ce-l ascultau, întrebări ce nu mai conteneau "...doar nu credeţi că plăcile mari de andezit au fost aşezate acolo de oameni, ei aveau alte treburi, pietrele au fost teleportate aici din zone mai îndepărtate de preoţii care se aşezau aici în templu şi se rugau, iar când voiau să dărâme sau să ridice vreo cetate procedau la fel, se aşezau aici în templu şi se rugau, iar dimineaţa nu existau nici dărâmături, nici alte resturi de materiale, doar că dispărea clădirea veche luându-i locul cetatea nouă...". Nea' Vasile nu vorbea de dematerializare şi rematerializare dar vorbea frumos despre strămoşii noştri pe care-i rugase de mai multe ori să-l "ia la ei" însă l-au refuzat pe motiv că mai are "multe de făcut şi de spus pe aici", dar va veni vremea când îi va urma pentru că "...dacii nu au dispărut, doar că au trecut într-o altă dimensiune..." spune nea' Vasile a cărui expunere nu mai era de mult raţională. Cât despre Decebal "...dacii cunoşteau foarte bine păcatul sinuciderii, iar Decebal este şi acum în peştera de la Vârtoape pentru cine este curios,... la Roma pe tipsie a ajuns capul unui oştean căzut în luptă care semăna cu Decebal, cât despre romani, oricum nu-l cunoşteau prea bine pe Decebal..." şi ştia bine ce spune nea' Vasile. "...Deceneu ziceţi,... păi este aici în templu, îi simt prezenţa... nu, nu aici lânga noi...". Şi mai vorbeşte nea' Vasile despre "observatorul astronomic, oglinda apei din vasul de colo...", despre "nişte cercetători cu nişte aparate sofisticate care uneori funcţionau, alteori nu...", despre "busolele" care "nu voiau să indice nordul întotdeauna..." pentru că ştia bine nea' Vasile când "suna adunarea" strămoşilor aici în munţii Orăştiei, în templele care au dăinuit peste veacuri. Când şi-a aprins ţigara, a redevenit Vasile - îngrijitorul acestor meleaguri strămoşeşti pe care le adora. Am petrecut, pentru prima dată de când veneam în "cetatea regilor", o zi de neuitat, deşi eram aici a treia oară. Mai fusesem aici, însă nu în acelaşi context şi nici însoţit de un astfel de grup. Mă simt atras de aceste meleaguri şi păşesc smerit ca să nu tulbur liniştea templelor "...pesemne că am mai fost pe-aici cândva", iar remarca d-nei Lavinia Dumitriu "uite un dac adevărat", în timp ce coboram panta spre discul solar mi-a întărit convingerea.