miercuri, 13 august 2014
Împăcarea
Trezirea
duminică, 2 februarie 2014
Îmi plouă sufletul iubire
marți, 19 iunie 2012
La Blidaru
luni, 6 februarie 2012
Mulţumire
Te-am purtat în suflet pe căi bătătorite, păşind sfios, să nu-ţi trezesc amintirile ropotului de copite înroşite de sangele celor ce s-au jertfit să-ţi apere mireasma crudă a „florilor de tei”.
Mi-ai dat să văd albastrul Mării Negre şi vârfurile semeţe ale Carpaţilor brăzdate de undele şerpuitoare ale Bistriţei şi ale Argeşului şi ale Oltului şi ale Jiului şi ale Mureşului şi m-ai îmbăiat în lumina caldă a răsăritului de Soare ce se înalţă din umbra nopţilor de vară.
Îţi mulţumesc Pământ strămoşesc!
vineri, 9 septembrie 2011
Poarta
Este Poarta ce urma să ne deschidă ochii, spre a privi în noi, pentru a descoperi Iubirea şi Frumuseţea şi Fericirea.
Este Poarta ce avea să ne înveţe să iertăm spre a fi mai fericiţi şi frumoşi şi iubitori.
N-am ştiut ce-i Iubirea pentru ca Cel ce urma să ne înveţe ne-a părăsit prea timpuriu. Am descoperit-o mai târziu, prin credinţă, când am aflat că se intoarce pentru fiecare dintre noi, prin rugă! Ce mult ne-am fi dorit să nu-L fi împovărat cu toate ale noastre! Şi câte învăţături am fi aflat ştiindu-L lângă noi! Ne-a înveşmântat, în schimb, cu Sfântul Acoperământ al Maicii Sale, ca să nu cădem pradă ispitei, şi Ne-a imbălsămat cu graiul dulce al strămoşilor ca să nu-i uităm şi să-i cinstim adesea, iubindu-i.
Ne-am întrebat de ce nu este larg deschisă Poarta şi n-au aflat răspuns decât cei ce i-au trecut pragul şi ne-au împărtăşit şi nouă, muritorilor de rând, cum că Poarta nu există. Am înţeles atunci de ce ne pierdem frumuseţea. Împovăraţi de griji materiale, uităm să mai privim în noi. Tot aşa ne-am pierdut şi fericirea, uitând să iertăm.
« Vorbeşte-ne despre Tine, Călătorule, aşa cum le-ai vorbit şi celor ce te-au urmat! Învaţă-ne să credem şi să ne rugăm! Învaţă-ne să iubim şi să iertăm! »
Rămânem călători prin Poarta întredeschisă, înverşunându-ne pe căi bătătorite, iar când expansionăm dincolo de coaja de lut, hălăduind prin locuri neumblate, aflăm Adevărul şi Viaţa, aflăm cum este să trăieşti liber.
Trecând prin Poartă am înţeles că Fericirea este Calea şi ne-am întors adesea spre a o descoperi, dar ne-am ales cu Dorul şi Speranţa.
Plăcută trecere prin viaţă îmbălsămaţi de Dor şi de Speranţă!
Ne-am reîntors şi trecând iarăşi prin Poartă, am învăţat să cizelăm virtuţi, să fim smeriţi, cinstiţi şi fermi întru credinţă.
Şi iată, ce frumos, ne pregătim să trecem pragul şi constatăm că Poarta nu există!
miercuri, 1 decembrie 2010
Împlinire
Deseori căutăm la ceilalţi ceea ce nu găsim în noi şi este normal pentru că doar aşa găsim felia care întregeşte pâinea sau „ peticul care întregeşte sacul”. Însă după ce am descoperit felia lipsă este bine să încercăm s-o regăsim şi în interiorul nostru ca să nu devenim obsedaţi de felia altuia. Odată ce le-am aşezat la locul lor, iubim detaşat, iubim necondiţionat, nu ne mai trebuie felia celuilalt ca să devenim obsedaţi de ea şi odată cu asta dispare posesivitatea, lăsăm celuilalt libertatea de a-şi găsi şi el feliile lipsă. Iată cum pâinea vieţii ne învaţă să fim întregi şi nu felii, trupul nostru să rămână întreg slujind cu credinţă sufletul care-l animă şi-i dă viaţă. „ Ale tale dintru ale tale” , toate ne sunt date, pe toate trebuie doar să le primim şi să le aşezăm cu ajutorul raţiunii, piesă cu piesă precum un joc de puzzle, completând întregul. Iată de ce suntem incompleţi, pentru a ne completa, iată de ce suntem uneori singuri, tocmai pentru a-i descoperi pe ceilalţi şi a completa piesa lipsă din jocul de puzzle. Când am făcut asta, l-am aflat pe Dumnezeu, care m-a ajutat să ard trecutul şi să concep împreună cu El viitorul trăind azi şi aici. A arde trecutul nu înseamnă a-l uita ci dimpotrivă, a culege învăţăturile generate de el în procesul cunoaşterii. A arde trecutul înseamnă a extrage perlele din straturile multiple ce le acoperă, dându-le deoparte, bucurându-ne de fiecare dată de propria descoperire, de propria perlă, pe care Creatorul ne-a învăţat cum s-o decojim spre a ne îmbălsăma cu ea întregindu-ne spiritul. Completat, jocul de puzzle ne redă imaginea propriei vieţi ca un tot, reîntregeşte spiritul ciuntit de vremelnice încercări.