vineri, 9 septembrie 2011

Poarta

Privind cu nesaţ prin Poarta rămasă întredeschisă a bolţii cereşti, învăluit de Lumina Necreată a Sfintei Treimi, descoperi dincolo de perdeaua de lut, mângâierea caldă a Fecioarei, înveşmântată in marama dulce de alb imaculat, ţesută cu împletitură de gângurit de copil şi griji pentru Cel ce urma să plece cu povara păcatelor întregii lumi.
Este Poarta ce urma să ne deschidă ochii, spre a privi în noi, pentru a descoperi Iubirea şi Frumuseţea şi Fericirea.
Este Poarta ce avea să ne înveţe să iertăm spre a fi mai fericiţi şi frumoşi şi iubitori.
N-am ştiut ce-i Iubirea pentru ca Cel ce urma să ne înveţe ne-a părăsit prea timpuriu. Am descoperit-o mai târziu, prin credinţă, când am aflat că se intoarce pentru fiecare dintre noi, prin rugă! Ce mult ne-am fi dorit să nu-L fi împovărat cu toate ale noastre! Şi câte învăţături am fi aflat ştiindu-L lângă noi! Ne-a înveşmântat, în schimb, cu Sfântul Acoperământ al Maicii Sale, ca să nu cădem pradă ispitei, şi Ne-a imbălsămat cu graiul dulce al strămoşilor ca să nu-i uităm şi să-i cinstim adesea, iubindu-i.
Ne-am întrebat de ce nu este larg deschisă Poarta şi n-au aflat răspuns decât cei ce i-au trecut pragul şi ne-au împărtăşit şi nouă, muritorilor de rând, cum că Poarta nu există. Am înţeles atunci de ce ne pierdem frumuseţea. Împovăraţi de griji materiale, uităm să mai privim în noi. Tot aşa ne-am pierdut şi fericirea, uitând să iertăm.
« Vorbeşte-ne despre Tine, Călătorule, aşa cum le-ai vorbit şi celor ce te-au urmat! Învaţă-ne să credem şi să ne rugăm! Învaţă-ne să iubim şi să iertăm! »
Rămânem călători prin Poarta întredeschisă, înverşunându-ne pe căi bătătorite, iar când expansionăm dincolo de coaja de lut, hălăduind prin locuri neumblate, aflăm Adevărul şi Viaţa, aflăm cum este să trăieşti liber.
Trecând prin Poartă am înţeles că Fericirea este Calea şi ne-am întors adesea spre a o descoperi, dar ne-am ales cu Dorul şi Speranţa.
Plăcută trecere prin viaţă îmbălsămaţi de Dor şi de Speranţă!
Ne-am reîntors şi trecând iarăşi prin Poartă, am învăţat să cizelăm virtuţi, să fim smeriţi, cinstiţi şi fermi întru credinţă.
Şi iată, ce frumos, ne pregătim să trecem pragul şi constatăm că Poarta nu există!