miercuri, 16 septembrie 2009

Tumult

Am străbătut în această perioadă, de la ultima postare, calea zbaterilor, a zbuciumului sufletesc, încercând să înţeleg câte ceva despre viaţă. Mi-a deschis ochii Coelho: “Apa unui râu se adaptează drumului posibil, fără a-şi da uitării obiectivul: marea. Fragilă la izvor, ea îşi adaugă treptat forţa celorlalte râuri pe care le întâlneşte.” Tot aşa, în drumul nostru spre îndumnezeire (fuziunea cu Creatorul), fragili “la izvor”, adăugăm forţa pragurilor peste care am trecut spre a descoperi liniştea sufletească (“marea”), înţelepciunea – momentul în care începem să aplicăm ceea ce cunoaştem.
Sigur că trebuie să avem grijă de templul Sfântului Duh – corpul nostru – însă nu trebuie să uităm că viaţa este făcută din mici plăceri care ne încurajează şi ne stimulează în momentele de pauză ale bătăliilor cotidiene. “Nu e un păcat să fim fericiţi. Nu e nimic greşit – din când în când – să încălcăm regulile privind dieta, somnul şi fericirea.”
Sigur că trebuie să ne asumăm greşelile şi să descărcăm balastul acumulat, prin mărturisire, pentru a curăţa “hardul” şi a-l face apt de noi informaţii ca să nu mai uităm noţiunile utile, dar vom avea grijă să derulăm atât banda cu greşelile noastre spre a nu le repeta, cât şi banda cu reuşitele noastre spre a ne mobiliza. Altfel riscăm fie să devenim depresivi, fie să devenim înfumuraţi – şi nu e bine.
Am învăţat că viaţa este un Dar, şi cum “calul de dar nu se caută la dinţi”, mulţumim pentru Dar. Cum o trăim depinde de noi, cât, nu pot să vă spun… Pe curând…

Un comentariu:

mihaella spunea...

iubesc apa desi ma tem de ea...sigur va trebui sa depasesc teama in aceasta viata intelegand-o si adaptandu-ma ei.
Ai un talent deosebit la incondeierea cuvintelor,dar foloseste ansa aia in stare alfa si intreaba de nu cumva trebuie a scrii vreo carte,bunule orator.