sâmbătă, 18 octombrie 2008

Dedicatie

E dimineata... Razele soarelui patrund prin perdeaua de ceata obligand-o sa-si plimbe negura pe alte meleaguri... Odata cu soarele, straluce in zare, ZANA cu aripi de nufar, ochi de smarald, invesmantata in alb imaculat, fluturand stindardul IUBIRII, sfidand nepasatoare legile firii, inflacarata de DORINTA arzatoare...

4 comentarii:

mihaella spunea...

omusorule!te-a inzestrat D-zeu cu talent.ai avut o viata de film....cand te apuci sa publici cartile alea?

proweb spunea...

Iubirea-mi imaculata

Esti binecuvantat ca poti vedea in in cerul diminetii iubirea ta.
Eu doar ii simt prezenta si daca ma concentrez simt ca nu mai e.
In unele momente in jurul meu pluteste un parfum diafan si pur
Nu stiu ce sa fac momentul sa dureze, dar inima prinde sa ofteze.

Deseori in acel moment vine catre mine un suflet feminin si bun
Incerc sa fiu circumspect caci nu stiu de-i aevea sau un caz real
Discutam multe dar observ realitatea dura, are sufletelul material,
Experienta ei de viata imi aduce aminte ca asa eram si eu odata

Bine, dar speranta mea s-ar putea sa dea roade, asa am avut un vis
Sa nu renunt la lucrurile ce privesc sufletelul, ele trebuie sa vina
In acel moment voi fi in al noualea cer, voi adora iubirea-i mare
Voi incerca sa transform voalul ei in adevar de viata si dimensiune

Simt apropierea unei mari iubiri asa cum si tu esti aproape de ea
Doresc sa astept oricat, sa fiu pregatit pentru momentul respectiv
Iubirea va fi totala, daruita din tot sufletul si pentru totdeauna ei,
Si eu voi avea o Zana ce asa o concepem in ast vesmant material

proweb spunea...

Iubire nemateriala

De la un timp, inteleg ca viata isi doreste cu totul alt sens. Orientarea materiala este tot mai mult diminuata in favoarea unei conceptii ce nu mi-o pot explica.

Sa va zic ca sa vedeti, in cateva cuvinte. Eram gourmand si pretuiam mancarurile pe care le cinsteau si istoricii cand descriau ospetele de la curtile mari regale si imparatesti si mai ales ma amuzau cele care aratau “maretia de la Roma”. Tavi cu purcelusi de lapte, grasime in care innotau fripturile, carafe cu vin, muscaturile acelea barbare dar pline de svoare probabil…

Ei, nu mai prefer decat ceva simplu, usor si fara carne aproape deloc, de grasimi nici vorba, dar cate un pahar din licoarea zeilor si acela rar inca nu-mi displace. Dar mancarea nu mai este atractie deloc.

Parca ar trebui sa nu mananc nimic…ei nici chiar asa, dar imi trecu prin cap, cand am vazut ca parintele Arsenie Boca in pelerinajul sau la Muntele Sfant a stat o luna in post. Nu inteleg ce legatura este, dar uite asa imi veni un gand.

Apoi imi mai veni un sentiment nou si incredibil. Este vorba de detasarea fata de fiintele materiale din jur. Nu este vorba de fiintele apropiate pe linie de rudenie, dar presimt ca in curand vor trece pe plan doi si ele. Cred ca este cam dur, poate ca doar m-a incercat acel vis, cine stie de unde venind. Poate nu ai cunostinta de asa ceva ca sa-mi detailezi, presupun ca a dost un vis sin u un pas antemergator.

Oricum presupun ca sti ceva, caci inteleg ca iubirea ta cea descisa asa frumos este un atasament fata de entitatile divine si nicidecum de cele lumesti. Atata maiestrie in iubire este calea de atasare profunda de Dumnezeu. Asa inteleg si de aceea te intreb cum se manifesta, care sunt simptomele si ce trebuie facut.

mihaella spunea...

pacat ca te-ai oprit cu scrierile in blog....