joi, 2 aprilie 2009
Manifestare
Tufanica (chrysanthemum indicum) este o specie de planta de podoaba perena ale carei radacini, desi nu se vad, determina inmultirea ei de la an la an; raportat la omenire, a carei inmultire similara o regasim in primele pasaje din “Istoria Omenirii” – Biblia (“Cresteti si va inmultiti si umpleti Pamantul si-l stapaniti” FACEREA 1:28), putem privi lumea in ansamblul ei si pe noi parte integranta, pentru ca avem radacini comune, pentru ca vechile secrete ale vindecarii ne reamintesc faptul ca nu existam decat ca Unul in aceasta lume, sau altfel spus “sa traim in lume insa cu grija sa nu ne inecam in ea”; privind din afara am creat “aici” si “acum”, am creat “acolo” si “atunci”, am creat conflicte la celalalt pol (crime atroce in masa), pentru ca n-am suportat ideea de a fi agresati pe strada, de a fi depasiti pe autostrada, de a fi blocati in trafic, proliferand injurii, manifestand orgolii, exprimand rautati (vibratii de joasa frecventa); si cum “un fluture prin miscarea aripilor aici, poate genera uragane la celalalt pol”, prin amplificare, tot asa maruntisurile unei zile nefaste (considerata de noi astfel), genereaza conflicte interstatale la celalalt pol; iata cum frumusetea unei plante explica atat de simplu “miracolul” existentei noastre; si-atunci se naste intrebarea: chiar trebuie sa crestem “pacalindu-i” pe cei de la scoala, pe cei de la serviciu, pe cei care reprezinta concurenta?; “fizica cuantica tocmai ne reaminteste ca aceste expresii individuale ale vietilor noastre paveaza drumul catre expresii similare, mult amplificate, intr-un alt moment si alt loc”; “nu este usor sa ridicam ochii spre Cer, in timp ce ochii altora sunt atintiti catre Pamant, nu este usor sa veneram ingerii, cand ceilalti venereaza faima si bogatiile”.
Dar Divin
Cu gandul, cu fapta si cuvantul
Ca grindina de smoala adunate
Traim cutremurand pamantul
Cu ganduri ce duhnesc de rautate.
Ucid in noi Scanteia-n puritate
Darul Divin primit la intrupare
Si greutatea faptelor de mult uitate
Si gandurile rele si vorbele murdare.
Lumina Sfanta la nastere primita
In nestiinta noastra trecatoare
Uitam a o preface-n candela sfintita
De dragoste de Dumnezeu dogoritoare.
Cand oboseala ne cuprinde
Si tineretea ni s-a scurs
Privim in noi cum se aprinde
De Dumnezeu un dor nespus.
Aprindem candela si curatam
Sticla de lampa afumata
Ne straduim sa invatam
Lumina Sfanta de-altadata.
Ca grindina de smoala adunate
Traim cutremurand pamantul
Cu ganduri ce duhnesc de rautate.
Ucid in noi Scanteia-n puritate
Darul Divin primit la intrupare
Si greutatea faptelor de mult uitate
Si gandurile rele si vorbele murdare.
Lumina Sfanta la nastere primita
In nestiinta noastra trecatoare
Uitam a o preface-n candela sfintita
De dragoste de Dumnezeu dogoritoare.
Cand oboseala ne cuprinde
Si tineretea ni s-a scurs
Privim in noi cum se aprinde
De Dumnezeu un dor nespus.
Aprindem candela si curatam
Sticla de lampa afumata
Ne straduim sa invatam
Lumina Sfanta de-altadata.
Schimbare
“Si zicea: Cum vom asemana Imparatia lui Dumnezeu, sau in ce pilda o vom inchipui? Cu grauntele de mustar care, cand se seamana in pamant, este mai mic decat toate semintele de pe pamant; dar dupa ce s-a semanat, creste si se face mai mare decat toate legumele si face ramuri mari, incat sub umbra lui pot sa salasluiasca pasarile cerului.” MARCU 4:30-32;
Iata cat de putin este nevoie pentru atat de mult; Cand un procent din populatia acestor plaiuri romanesti manifesta credinta si se roaga, poate schimba destinul unei natiuni care de atata amar de vreme se inversuneaza sa arate cu degetul…
Iata cat de putin este nevoie pentru atat de mult; Cand un procent din populatia acestor plaiuri romanesti manifesta credinta si se roaga, poate schimba destinul unei natiuni care de atata amar de vreme se inversuneaza sa arate cu degetul…
vineri, 27 martie 2009
De ce ruga?
“Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima ta, din tot sufletul tau, din tot cugetul tau ( cu toata mintea ta) si din toata puterea ta.” MARCU 12:30
Este pilda ce reflecta simplist ruga; reprezinta contopirea gandului (cugetul, mintea) cu emotia (sufletul) si cu sentimentul (inima), iar toate acestea laolalta vor izvori cu putere din templu (trupul), in momentele de pace, pentru ca doar atunci cand pacea ne invaluie suntem una cu Tatal Ceresc, asa cum doar un lac de munte limpede si linistit reflecta lumina soarelui... pentru ca "ruga este pentru noi precum apa pentru samanta unei plante"...
Este pilda ce reflecta simplist ruga; reprezinta contopirea gandului (cugetul, mintea) cu emotia (sufletul) si cu sentimentul (inima), iar toate acestea laolalta vor izvori cu putere din templu (trupul), in momentele de pace, pentru ca doar atunci cand pacea ne invaluie suntem una cu Tatal Ceresc, asa cum doar un lac de munte limpede si linistit reflecta lumina soarelui... pentru ca "ruga este pentru noi precum apa pentru samanta unei plante"...
miercuri, 25 martie 2009
Convietuire
S-IgA – Studiul Imunglobulinei din saliva A (anticorpi cu rol de protectie a mucoaselor de pe tractul respirator, digestiv si urinar) explica influenta maniei asupra scaderii imunitatii cu implicatiile aferente... Daca vom considera microbii, bacteriile ca niste agresori ai fiintei noastre vom dezvolta “ura” impotriva acestora si in loc de vindecare vom constata raspunsul agresiv al acestora impotriva noastra... Deseori avem tendinta de a considera lacrimile, produsele de digestie, transpiratia etc. “toxine”, “deseuri”, “reziduuri” dar oare ce sunt ele in conceptia Creatiei? Ce s-ar intampla daca in loc sa le privim ca pe niste produse secundare ce trebiue dispretuite, eliminate si distruse le-am considera elemente sacre ale Pamantului care ne-au servit?
sâmbătă, 7 martie 2009
Reflectare
Intelegand existenta materiala (structura fizica) creata din cea a Mamei noastre (Pamantul) – similitudinea mineralelor este evidenta – si existenta spirituala (structura noesica) creata din Spiritul Tatalui Ceresc nu mai este de mirare ca influenta noastra asupra Pamantului determina modificari atat la nivelul acestuia cat si la nivelul propriului organism. Ne inconjoara ceea ce noi insine provocam prin Frustrarile noastre (distrugand mediul), sau prin Iubirea noastra “sadind samanta in pamantul bun”. Imunitatea noastra scade pe fondul agresiunii manifestate asupra semenilor nostri si chiar asupra Planetei (saracirea consistentei mineralelor extrase sau degradate prin poluare), excrescentele canceroase reflecta eruptiile care au loc in constiinta umana, iar cutremurele nu sunt altceva decat reflectarea acestor eruptii. Recunoasterea acestui mecanism de feedback ne poate ajuta, ca intelegandu-l, sa producem, prin gandirea noastra, schimbari majore, superioare in vietile noastre...
marți, 3 martie 2009
Coexistenta
Binele (Dumnezeu) si Raul (Lucifer) coexista in fiinta noastra atata vreme cat suntem deopotriva stapaniti de Iubire si de Frica... Cand am indepartat Raul ne-am eliberat de Frica, iar ceea ce ne-a ramas este Iubirea, cea mai puternica forta de pe Terra... Ne-am apropiat de scopul vietii noastre – Indumnezeirea – sau fuziunea cu Creatorul...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)